miercuri, 30 octombrie 2013

Cum a fost la FILIT

M-am întors din Iași, încărcat cu cărți autografiate, luni dimineață cu un autobuz plin mai ales cu poeți și am ajuns destul de repede în București, semn că cei doi șoferi și-au făcut bine treaba. Nu prea am putut să dorm pe drum, eram încă în sevrajul zilelor trecute și odată ajuns în București am avut sentimentul unui sfârșit, nu chiar ca în Julian Barnes, dar pe aproape. Tot ce s-a întâmplat la Iași găsiți pe Scrie-ți povestea în Iași ( eu și Andreea Banciu ne-am pus farmecele la bătaie și am convins foarte mulți oameni, inclusiv o serie de mari scriitori, să scrie povești) și pe semnebune.ro unde am postat zilnic, eu și Andreea, jurnale ale întâmplărilor și articole despre evenimente (123456, 7, 8, 9, 10), plus un interviu cu scriitoarea Ioana Pârvulescu (mai urmează pe semnebune.ro alte câteva interviuri, so, fiți pe fază) așadar, aici o să mă limitez, pentru a nu mă repeta fără să vreau, la impresii personale despre Iași, festival, oameni, mâncare și ce îmi mai trece mie prin filtrul amintirii.

Cum am ajuns în Iași, după o călătorie cu trenul care mi s-a părut extrem de tare, m-a uimit frumusețea
orașului, despre care auzisem atâtea povești, fără să fi ajuns vreodată acolo. Era seară și după ce ne-am cazat la hotel am mers prin centrul orașului, atât pentru a vedea locul unde avea să ne facem veacul cinci zile, dar și pentru a ne familiariza cu zona. M-a fermecat din prima și cu toată oboseala, emoțiile sau uimirea am ajuns repede la concluzia că Iașul va deveni unul dintre orașele mele preferate. Și așa a fost, chiar dacă n-am apucat să văd foarte mult, ce am văzut m-a încântat. Am suferit puțin, alături de locuitorii cu care am vorbit, pentru tăierea teilor, care sunt convins că îi dădeau orașului un aer de poveste. Oamenii erau supărați pe această decizie dar și-au exprimat părerile în mod cuviincios, cu o anumită blândețe în glas. Acest lucru l-am întâlnit și zilele următoare: o blândețe în firea oamenilor, fapt care îmi confirmă faptul că oamenii din Iași percep timpul altfel.

Zilele festivalului au trecut mult prea repede și recunosc că m-am distrat teribil și am muncit cu spor, mânat de bucuria de a fi (mică, mică) parte dintr-un eveniment cum e FILIT-ul. M-am împrietenit repede cu voluntarele, care sunt toate, fără excepție, teribil de frumoase și de prietenoase, și cu voluntarii, extrem de calzi și de asemenea, prietenoși. Și-au făcut treaba excelent la festival și nu pot decât să-i felicit și să le mulțumesc pentru ajutorul pe care ni l-au oferit și nouă. Odată înțeles faptul că mă aflu printre oameni mișto mi-a fost ușor să mă adaptez locului și să înțeleg ce se întâmplă cu mine, cu noi, cu evenimentul. 

Am fost înconjurat de scriitori, pe mulți dintre ei i-am citit integral, din toți cei prezenți am citit măcar o carte și acest lucru m-a neliniștit inițial, fiind o fire puțin timidă. Nu sunt obișnuit să văd în jurul meu oameni pe care-i admir, cu ale căror cărți mi-am petrecut zile întregi, însă m-am adaptat repede și am trecut un prag psihologic important. Am descoperit în spatele autorilor oameni calzi, prietenoși, amuzanți și profesioniști în tot ceea ce fac și am fost mai mult decât fericit să stau de vorbă cu unii dintre ei, la o cafea în fața Casei FILIT, la standul nostru sau prin alte locuri pe unde ne-am plimbat. Vreau să păstrez legătura cu ei și le mulțumesc pentru amintiri.

Vinul în Iași este delicios (vezi, Andreea, mi-a intrat în reflex :D ), mâncarea în mare parte bună și cafeaua (cu care practic am funcționat zilele acestea) a fost gustoasă. Într-o noapte am ieșit din hotel pentru a lua aer, neputând dormi, și am descoperit un non-stop unde am mâncat cele mai bune plăcinte din viața mea. În afară de plăcinte, m-au impresionat bisericile din Iași, care sunt la tot pasul. Din nefericire, nu am avut timp să vizitez prea multe, dar am intrat în două, pentru a mă reculege și pentru a le vizita, și m-am simțit într-un loc al misterului dublat de frumusețe estetică așa cum rar am întâlnit. În plus, Palatul Culturii este una dintre clădirile cele mai impunătoare din câte am văzut.

Am fost la Teatrul Național ”Vasile Alecsandri” la mai multe evenimente, seara, și am rămas fără suflare în fața magiei acestui loc. Am vizitat Casa Dosoftei, mică și plină de poveste, am văzut din trecere câteva licee și bulevardul Unirii este locul prin care m-aș plimba în fiecare dimineață. Undeva, în fața unui mall, aproape de Palatul Culturii era un carusel vechi, cum sunt cele din filmele turnate în Paris. După cum ne-a mărturist un bătrân, la restaurantul ”Bolta Rece” se întâmplă cele mai bune povești și putem confirma că am trăit și noi măcar una. Am făcut multe poze.

N-am apucat să vizitez Casa Pogor, care era pe lista mea sus de tot, dar o să mă întorc. La un moment dat
cochetam serios cu gândul de a mă muta în Iași măcar o perioadă, unde să îmi caut ceva de muncă pentru a mă întreține și în restul timpului să scriu, să mă plimb, să stau de vorbă cu oamenii. Încă nu mi-a ieșit total din minte gândul acesta. Ce pot să mai spun este că cele cinci zile au fost cele mai pline, mai bune, mai ireale din tot anul acesta și ”dulcele târg al Ieșilor” e un loc pe care vi-l recomand tuturor.

Mulțumesc pentru invitația la primul FILIT! 

4 comentarii:

  1. Ai observat si boschetarii la fel de blinzi din Piata Unirii?

    RăspundețiȘtergere
  2. i-am observat in trecere. isi vedeau cu blandete de treaba lor

    RăspundețiȘtergere