luni, 25 noiembrie 2013

Privirea critică a femeii

De fiecare dată când mă întorc în București, după o perioadă de stat în Zona H., primul lucru care îmi sare în ochi este mulțimea de oameni, mai mulți pe un trotuar în așteptarea metroului decât văd într-o zi normală prin micul oraș Din masa de oameni se remarcă femeile, aici voiam să ajung. Aștept cu nerăbdare momentul să urc în metorou și să îmi iau fața plictisită, special creată pentru asemenea ocazie, ca să nu bat la ochi și ma uit la cururi, țâțe, picioare, păr, eșarfe, blugi, fustițe, hanorace, pantofi, cercei, geci, unghii (aici sunt atent la nuanțe, lungimi, modele, mai am multe de învățat) și alte accesorii feminine. E plăcerea mea nevinovată de om trăit în plăcuta și necesara, din când în când, sălbăticie a vieții la țară. Cele 30 de minute în metrou, de la autogară acasă, sunt o desfătare, un dezmăț al simțurilor, halesc bucăți din realitatea femeiască cu pofta unui condamnat la castitate sau la moarte. Nu e o perversitate, e un mod de a mă reajusta la viața din marele oraș și e și modul meu de animal masculin de a reacționa la sutele de stimuli, care dacă nu m-ar afecta neam ar fi adevărata problemă. Îmi place să ascult și conversații, să descopăr femei care citesc, să calculez numărul de pițipoance, numărul de proaste, numărul de tipe care par inteligente și să îmi ordonez mintal tabelul femeilor foarte bune, bune, acceptabile, de îmbrățișat în caz de urgență, de îmbrățișat când ai pistolul la cap și câteodată descopăr și câte un exemplar care te condamnă la moarte și n-ai ce face să scapi cu viață. Dar azi am descoperit și observat timp de cinci stații un alt stalker, mult superior mie.

Era o tipă. Inițial n-am luat-o în seamă, am observat unghiile lungi, blugii negri, strâmți, niște cizme chiar purtabile, țâțe acceptabile și era destul de frumoasă, la granița dintre aproape banală, dar totuși de netrecut cu vederea. Și mi-am luat privirea de la ea, dar am revenit, fiindcă la un moment dat am simțit privirea ei. Pentru o secundă mi-a venit să zâmbesc, credeam că se uită la mine. Țeapă! Femeia se uita la o altă femeie, dar nu în felul lasciv al lesbienelor, se vedea clar că tipa nu e așa ceva, ci analiza, la fel ca și mine. Numai că, spre deosebire de mine, ea și judeca și o făcea la modul grav. Privea și judeca. Privirea ei a trecut pe rând peste toate tipele din metrou, cu fiecare oprire a mașinăriei se urcau alte domnițe și privirea ei nu contenea să disloce trupuri, să sorteze îmbrăcăminte și să judece. Nici nu cred că s-a uitat la vreun tip, nu, privirea ei era doar pentru tipe, o privire critică și neiertătoare. Își ținea telefonul în mână și din când în când mai butona, însă cred că era mai mult un timp de respiro. Am privit-o fascinat și la un moment dat chiar mă uitam și eu doar la tipele pe care își oprea ea privirea. Mi-am dat seama, după vreo două stații, din gesturile ei, extrem de rudimentare, de metoda ei și am putut ghici verdictele pe care le dădea. 

Metoda ei: o privire de ansamblu, rapidă, câteva secunde, ochii pe picioare, coapse, unghii, urca apoi la sâni, o analiză sumară a părului, câteva clipe privirea ațintită la față, o analiză de 2-3 secunde a încălțărilor și a hainelor și apoi își vedea de telefon. Nu s-a mișcat, nu s-a foit, figura ei era aproape poker face, cu excepția unui mic rictus, pe care l-am identificat la o privire atentă. Dacă verdictul ei era pozitiv, figura rămânea statică, doar dădea puțin, aproape imperceptibil, aprobator din cap, apoi se întorcea la telefon, dacă ceva nu-i convenea, în colțul gurii îi apărea un mic semn de dispreț, o scurtă încrețire în partea stângă, dar extrem de puternică în interiorul minții ei. Apoi pleca din nou privirea și o lăsa cu câteva secunde mai mult decât atunci când aproba. 

Am pierdut șirul de aprobări sau de disprețuiri, dar cu siguranță disprețul a apărut mai des. Foarte puține tipe au mulțumit-o, chiar am început pe la a patra stație să-mi pun probleme în legătură cu gusturile mele. Parcă prea am dat credit multora pe care ea le-a desființat cu un simplu gest al colțului gurii. Nu știu ce să mai cred, poate ar trebui să fiu și eu mai atent, mai critic, mai puțin controlat de instincte și să învăț să apreciez mai repede calitatea. Dacă eu zăbovesc, discret, cu privirea pe un trup, ei nu-i trebuiau mai mult de 5-10 secunde și nici nu încerca să ascundă faptul că se uită. Dar n-am observat vreo tipă care să fi observat ce facă ea și niciuna nu părea deranjată de privirea ei.

Când a coborât, cu o vreo trei stații înaintea mea, m-am simțit trist, dar motivat și mai înțelept. Am învățat ceva azi și am descoperit că prețuitele mele calități de fin observator nu sunt atât de fine și atât de perfecte ca ale tinerei care mi-a arătat, fără ca măcar să bănuiască, o nouă metodă critică.

7 comentarii:

  1. Daca acum n-as fi in alta tara, da :)

    RăspundețiȘtergere
  2. vezi :P...multe lucruri poți învăța de la o femeie ;)
    te-a " lucrat" psihologic cu ceva hipnoză :))))...glumesc :)...
    interesant , oricum :)

    RăspundețiȘtergere
  3. merci, mirabela :)

    crisa, de acord, femeile sunt un izvor nesecat. nu ma satur sa le urmaresc, mereu ma impresioneaza cu ceva, bun sau rau :)
    se poate sa ma fi hipnotizat:D

    RăspundețiȘtergere
  4. nici nu aveai cum să nu fi de acord :)...femeiile sunt minunate :P...cu bune și rele , ca și bărbații de altfel :)
    cred că , ne impresionam reciproc :)
    hmm...te comporți frumos sub hipnoză :P

    RăspundețiȘtergere