miercuri, 4 decembrie 2013

Necuvinte melancolice: muzica ce iese din cuvinte

Este ora 00.28, tocmai am terminat de citit ultimul roman al lui Matei Vișniec, Negustorul de începuturi de roman, a cărui recenzie vă invit să o citiți mâine pe semnebune.ro, beau ultima gură de ceai, am o bere în frigider, dar nu am hotărât încă dacă să o desfac sau nu, și am o stare naiv-melancolică. Mă gândesc la literatură, la cărți, la ”a scrie”, la visul de a deveni scriitor și la posibila lui neîmplinire. Am văzut azi și continuarea filmului Smoke, Blue in the face, by Paul Auster & Wayne Wang, am revăzut și celebra scenă din Smoke, Auggie Wren's Christmas Story (vă recomand tot filmul, dar se poate vedea și această parte, independent de restul filmului), unde Harvey Keitel și William Hurt nu fac altceva decât să explice tehnici de scriere, de captare ( si captivare) a atenției, de inception a poveștii în mintea omului și realizez că în ”meseria” asta ori reușești ori nu. Nu există cale de mijloc. Ori reușești să înțelegi mecanismul scrierii, felul de a spune o poveste - și ai norocul de a te citi cine trebuie, când și cum trebuie - ori nu reușești. Poți să ajungi scriitor mediu, să scrii bine sau foarte bine și să creezi o mică vâlvă în jurul tău, poți să ratezi dintru început startul, e cam același lucru. 

Și nu contează faima până la urmă, nu asta e scopul, ci faptul de a scrie bine, de a marca creierul celui ce citește, de a îți lăsa acolo ouăle din care să se dezvolte mici Predatori din cuvinte care să cucerească teritoriul narativ odată pentru totdeauna. Cred sincer că nu te poate nimeni învăța cum se face asta, cel mult poți învăța cum să controlezi și cum să te folosești de abilitate odată descoperită sau poți să mimezi prin tehnică, dar, exact ca în tradiția budistă, unde la Iluminare ajungi singur, așa e și în cazul scrisului, la înțelegera actului de a scrie ajungi singur. Talentul joacă un rol important, munca e și mai importantă, dar nu e de ajuns, trebuie să existe un declic undeva, o cărare pe care o descoperi. Cred că nici nu poate fi explicat, e un instinct, o conștientizare, o înțelegere, un simțământ, e activarea unei porțiuni a creierului sau a sufletului unde este îngropată cheia de boltă a scriiturii. 

Marii scriitori au înțeles asta și au ajuns pe cărare, au defrișat zona și și-au așezat mașina de scris acolo. E
greu de explicat unui om care nu citește sau care citește dar nu e pasionat de scris, cât de tricky e toată treaba asta. Pare atât de simplu, pare aproape natural, doar se publică atât de mult și toată lumea poate să scrie, dar e o capcană, pentru că limbajul este limitativ și e greu să explici în așa fel încât să înțeleagă cuiva ce înseamnă de fapt să scrii, ce presupune, ce înseamnă o carte cu adevărat mare. Nici eu, mie, nu îmi pot explica rațional, chiar dacă înțeleg, chiar dacă am citit rafturi de cărți despre scris, cărți de teorie și critică literară, ce anume diferențiază scrisul bun de scrisul cel ce poate anihila timpul, spațiul, universul, cel ce face și desface, chiar pentru o fracțiune de secundî, mecanismul lumii. Mintea percepe, creierul înțelege dar mâna nu poate scrie, gura nu poate vorbi. Apelând la un exemplu biblic, nu s-a pogorât darul de a vorbi în limbi peste noi, oamenii, nu ne putem conecta la undele de transmisie a vocii divine, a universului, legătura dintre noi și suflet este întreruptă. 

Când citesc un roman de Paul Auster, de Murakami, de Balzac, de Apuleius, de Pynchon, de Agopian, să dau câteva exemple, înțeleg că ei au înțeles și mă îmbăiez în cuvintele lor, le simt curgând pe mine. E o senzație pe care orice cititor o resimte când citește o carte care îi vorbește direct și mă bucur să aflu și să înțeleg ceva despre mine, despre lume, atunci când citesc. Sper ca odată să pot face și eu asta, să pot transmite, fără a face nimănui rău, fără a distruge, o undă spre creierul unui om, care să se bucure pentru o clipă de darul oferit de muzica ce iese din cuvinte. 

(fotografiile nu au legătură cu ce am scris, dar sunt extraordinare și reprezintă un alt mod, esențial și unic, de a transmite ceva. Sursa - si vă îndemn să zăboviți ceva vreme pe acest site)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu