luni, 6 ianuarie 2014

Cu noaptea în cap

În noapte nu se vedeau prea multe mașini trecând, nici picior de om care să taie aerul tare. Un câine dormea sub o bancă ruptă și un bec clipea pe un stâlp. Frigul mușca. De abia a început iarna în adevărata sa putere și s-a lăsat ceața. Se spune că va ninge în curând, dar nu mai are niciun farmec. Au trecut sărbătorile de iarnă și s-au dus ca fumul unui grătar în grădina din spatele casei. S-a dus și Revelionul, ca o nuntă în sat, cu lăutarii care mai puteau cânta încă nouă ore fără să li se moaie un sunet și fără să miște un mușchi din mine. 

A rămas amintirea unei nopți albe și realizarea faptului de nedescis: ”Ați rămas doar bărbați la masă, fără nicio femeie”, de parcă fusese vreo femeie până atunci, gândiserăm noi în cor. Nu vine nimeni să ridice un fir de praf de pe hainele noastre, de parcă am fi greșit nu lumii, ci întregii Creații. S-au dus și orele de lenevit molatec pe canapea și de îngânat gânduri fără niciun viitor. 

Orele curg la fel ca în anii trecuți, din punctul de vedere al timpului nu s-a schimbat nimic, nici noi nu ne-am
schimbat. New Year`s resolution: să nu mor nici anul ăsta, să învăț să respir mai bine, să nu îmi dispară zâmbetul, nu de tot. Din noaptea înghețată mașina mă ia și mă înghite în pântecul ei, mă așez pe un scaun, ca un făt în burta unei mame necunoscute, alături de frații mei dormind. Se lasă și mai mult ceața, mașinăria mă leagănă, dar nu mă adoarme, înghite kilometri și mă aduce mai aproape de Tărâmul Făgăduinței. Dar care făgăduință? Și din care vreme? Una cu și mai multă ceață, cu și mai mulți oameni grăbiți. 


Odată cu zorii mă amestec printre sute de oameni și, în sunet de muzici de prin alte timpuri, îmi încep drumul spre o altă casă. Oamenii citesc, oamenii se uită în gol, oamenii dorm, oamenii ascultă muzică. Nimeni nu e fericit la 7 dimineața, toți au căzut singuri în ea. Nimeni nu priveșe pe nimeni. La ieșire, Gogu îmi urează: ”La mulți ani!”, își aprinde o țigară, trage o dușcă de rachiu, începe să povestească ceva cu un prietenaș tăvălit pe jos, pe jumătate adormit, și brusc realizez și simt că nici anul acesta nu va fi altfel. Nu știu dacă e de bine sau de rău. Doar să nu uit să zâmbesc. 

(foto: 1, 2)

8 comentarii:

  1. Faina atmosfera, mai ca simt si eu aerul ala aspru si cetos.

    RăspundețiȘtergere
  2. merci. daca intr-o noapte de iarna te trezesti si tu la 3 dimineata si pleci dintr-un oras mic spre capitala o sa-l simti pe bune :D

    RăspundețiȘtergere
  3. Daca intr-o noapte de iarna Val calator... :)

    RăspundețiȘtergere
  4. Curajoase rezoluții într-o așa noapte spre dimineață. De om optimist :)

    RăspundețiȘtergere
  5. Laetitia: exact la asta ma gandeam :D
    Oamo: e greu pe lume, macar de respirat sa respiram, ca de restul om vedeam noi :D

    RăspundețiȘtergere
  6. sa nu uiți să zâmbești ;), nu de alta, dar zâmbetul este terapie pentru suflet ;)

    RăspundețiȘtergere
  7. este. cica daca razi, traiesti mai mult :))

    RăspundețiȘtergere
  8. :))) adevărat , acum rămâne de văzut dacă și bine :)))

    RăspundețiȘtergere