miercuri, 5 februarie 2014

Privește-mă cum salvez lumea!

Îmi sunt foarte dragi oamenii care chiar vor să facă ceva pentru lume, cei care își sacrifică timpul și o parte din viața lor pentru a-i ajuta pe ceilalți. Fie că sunt fanteziști sau practici, fie că ajutorul lor e greșit direcționat sau nu, fie că reușesc sau nu, sunt de apreciat. Mă refer la oameni politici care au luptat pentru eliberarea sclavilor sau la doctori care nu își fac meseria doar dacă li se bagă plicul în buzunar. Sunt exemple radicale, foarte diferite, dar sper că înțelegeți la ce mă refer. Sunt oameni care empatizează și cărora le pasă de ceilalți. Țin în balanță lumea și nu își doresc nimic în schimb, le e de ajuns doar simpla idee că ceva din munca lor ajută. În același fel îi apreciez pe cei care sunt căzuți, disperați, înfrânți de viață, de probleme și reușesc să se refacă. Fie că se îndreaptă spre religie, fără a deveni sectanți și habotnici, fie că se refac în tăcere sau scriu, muncesc sau își găsesc cumva drumul, atâta timp cât nu atentează la viața altora și nu se transformă în surse care absorb energia și tocesc nervii, sunt exemple. Cei care au fost în Infern și au găsit calea înapoi sunt oameni puternici, fiindcă e ușor să cazi, greu să te ridici și moral să nu-i iei și pe alții după tine. Go down in flames and the Hell will follow e mișto ca idee, dar aplicată e nebănuit de gravă. 

În același fel îi disprețuiesc pe cei care pozează în salvatori pentru atenție. Fără să dau exemple concrete, spun așa: unei domnișoare care merge în Africa să ofere apă copiilor, dar o face înconjurată de camere de filmat sau pentru că vrea să demonstreze ceva unui om, care ar vedea astfel că de fapt nu e o viperă, ci o fată bună la suflet și căreia îi pasă de problemele lumii, îi doresc să eșueze. Îmi pare rău de copii, dar ea (sau el, să nu par sexist) nu merită. Nu zic că ar fi bine să o vâneze un trib și să o mănânce, că e inuman. Dar dacă tot au apă, pot să facă o ciorbă. Zic și eu. În aceeași măsură, mă calcă pe nervi oamenii care își creează singuri iluzii, probleme și caută drumuri inițiatice prin Himalaya, India sau alte Muntele Athos. Partea cu plecatul lor nu e problema mea, până aici e ok, dacă oamenii simt, să plece, măcar îi scapă pe ceilalți de vampirismul lor și poate chiar găsesc sau au impresia că găsesc ceva. 
Problema e când o fac cu turle și trâmbițe și mai ales când organizează campanii de strângere de fonduri: dați-mi bani să plec la Baba Cap de Elefant să îmi arate sensul vieții, o să îți dau din puterea mea după ce mă întorc și scriu 10 cărți despre cât de greșite sunt ideile tale și cât de bune sunt ale mele, pentru că am găsit calea pe banii altora. Nu mă deranjează cei care pleacă la drum în tăcere, fiindcă chiar simt că nu mai au nicio bucurie, nicio scăpare și poate apoi se întorc și își povestesc întâmplările. Sau dacă ceri ajutor, fă-o în liniște, fiindcă dacă o faci în fața lumii ești fals și o faci pentru mândria și orgoliul tău. Sună a fariseism și a self PR de cea mai joasă speță.

Am învățat că dacă faci ceva, bun sau rău, fă-o fără să aștepți camere de filmat care să te imortalizeze pentru eternitate și fă-o fără să te crezi apoi superior față de amărâții care habar n-au ce pierd, fiindcă așa e uman, așa poți să faci ceva cu adevărat, în primul rând pentru tine. Dacă ești fals, miroase a minciună și prefăcătorie și cred sincer că lada de gunoi a istoriei te așteaptă.

P.S: cică azi e ziua Facebook. Nu salvează pe nimeni un like sau un citat din Osho.

6 comentarii:

  1. Nu că n-aș fi de acord cum că ideea „păstrați-mi și mie un copchil în Africa să am ce salva” îi aproape jenantă, însă uite, știu niscai omi cam de vârsta mea care s-au dus să prindă taifunul de coadă prin Filipine și să le facă orezarilor colibe noi. În anumite situații reclama nu-i chiar rea, ceva camere foto, de filmat, ceva social media, ceva reclama din „gură-n gură” face diferența dintre un sat de colibe și-o singură colibă.
    Discuția îi complexă, ce-i drept, și de fapt, din păcate s-o pierdut varianta win-win a întregii situații: că dacă vine vipera și apare în fața camerelor cu o sticlă cu apă pentru un somalez subnutrit singurul gând al ei e că „pfuai, lovitură de imagine, mă asociez cu o cauză nobilă”. În timp ce de fapt situația ar trebuie să fie cu ceva câștig și de partea somalezului: omul normal de stă pe canapea vede și simte nevoia de a contribui și el cu ceva. Că doar vipera-vedetă de-i place lui o face, el de ce n-ar face-o? Doară că, așa cum ziceam, s-a cam pierdut și sensul ăsta al întregii situații, iar omul normal de stă pe canapea folosește, la rândul lui, campania de imagine a vedetei preferate pentru a i-o dubla pe forumuri internautice susțind că „vipera mea e mai faină decât a ta, uite în ce fel de cauze se implică”. Iară copilul somalez rămâne tot fără ciorbă.

    PS: nu știu cum să faci, dar ar fi cazul să mai scapi de ceva widget-uri ori ce mai ai tu pe blog, se încarcă teribil de greu blogul tău!

    RăspundețiȘtergere
  2. Mie mi se pare jenantă când singura idee a ta, ca ”salvator” e aceea de a demonstra ceva, când te doare fix în fund de ce se intamplă pe acolo, te duci îmbrăcat bine, înconjurat de 10 camere când intri într-o colibă și mângâi pe cap un copil și-i dai o sticla cu apă și un baton Mars (întotdeauna e și publicitate mascată). Nu sunt împotriva camerelor în general, dar să fie orientate mai mult pe oamenii de acolo și mai puțin pe ”salvatori”. Și da, discuția e lungă și complicată, nu am eu soluții pentru eradicarea foametei, însă e așa o modă să mergi și să ajuți într-o parte și-n alta, fără de fapt să ajuți.Toate divele după ce se trezesc din petreceri, simt brusc impetuoasa nevoie de a salva un copil și de a adopta un câine vagabond. ”Hai să vă arăt cât de bun sunt eu, cât îmi pasă de copii înfometați, oameni sinistrați și femei în vârstă”, dar de fapt nu fac nimic. Îmi plac mai mult cei care fac donații anonime sau ăia care se duc singuri și stau cu triburile, îi învață să sape o fântână cu lopata, nu cu bățul, îi învață să se spele cu săpun și să nu și-o mai tragă zi-noapte și sp își tripleze populația. Că nu reușesc și că sunt naivi, asta e o altă discuție, dar măcar sunt sinceri în fața lumii, chiar dacă probabil și pe ei îi mână în luptă cine știe ce traume și complexe. Ideea e, cum ai zis, să nu rămână copilul tot fără ciorbă.

    Ps: o să mă uit, nu mi-a mai zis nimeni asta. Oare le-o fi fost teamă să nu mă rănească?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Io cred că nu ți-a spus nimeni până acum pentru că n-ai așa mulți cititori :)))

      Ștergere
  3. Oamo, asta fu la sentiment, sub centura. No comment! :)))))

    RăspundețiȘtergere
  4. Eu salvez un singur continent, Antalia. Da, sunt blond, cum ati ghicit?

    RăspundețiȘtergere
  5. (M-)as salva si eu (in) Antalia :D

    RăspundețiȘtergere