vineri, 14 februarie 2014

Tristețea Sfântului Valentin

Au căutat mulți ani până au reușit să găsească trupul și să-i reatașeze capul. Au folosit o soluție pe bază de ciocolată amară, neagră, pe care au topit-o și zi de zi au aplicat-o în jurul tăieturii. Nici nu a fost nevoie de vreo cusătură, de la prima aplicare țesuturile au început să se cicatrizeze. Când a fost lipit complet, l-au pus la aparate și i-au introdus în vene, prin perfuzie, o soluție care conținea: cafea, vin dulce, ceaiuri aromate, ciocolată caldă, parfum de trandafiri, aur topit și încă o substanță secretă, și în câteva zile trupul Sfântului a început să prindă culoare. Dar în vreme ce trupul revenea  la viață, chipul i se întrista. În dimineața zilei de 14 februarie s-a trezit ca după un somn lung de aproape 2 milenii și s-a ridicat în capul oaselor, urlând. Se afla într-o cameră roz, decorată cu inimioare, balonașe, Cupizi grăsuți cu arcurile pregătite, flori și o muzică dulceagă se auzea dintr-o boxă care reprezenta doi oameni ce se sărută. Roz și ea.
- Ce pu...!, zbieră Sfântul, dar nu duse gândul până la capăt, fiindcă își aduse repede aminte că e totuși sfânt. Unde mă aflu, Doamne? Se simțea puternic, sări în picioare și se privi într-o oglindă deasupra căreia se afla o lampă cu lumină roșiatică.
- Barba mea! Ce i-au făcut? Sfântul pică în genunchi și începu să plângă. Nici nu observă că pijamaua pe care o purta era roșie, cu steluțe și cu mesajul: ”Make love, not war”, inscripționat pe piept. Barba Sfântului, odată lungă, albă și frumoasă, mândria lui, pe care și-o mângâia cu desfătare de fiecare dată când stătea de vorbă cu cineva, era acum tunsă și aparent neîngrijită, de parcă ar fi fost a lui Woodkid. Sfântul nu știa cine e acest om, însă muzica lui se auzea din boxe. 

Într-o cameră alăturată, un monitor arăta toate acestea. Întors la scaunul lui, cu o cană cu ceai fierbinte și cu gândul la iubita sa și la ce cadou să-i cumpere: un ursuleț de pluș, o cutie cu bomboane de ciocolată, un lănțișor cu o inimioară?, tânărul doctor aproape că era să cadă din picioare când văzu ce se întâmpla. Apăsă pe butonul roșu de alarmă și plecă degrabă.
- S-a trezit! Sfântul Valentin s-a trezit! Alerga pe coridor și urla în timp ce ușile se deschideau și o grămadă de femei și de bărbați în halate albe ieșeau și se îndreptau spre cameră. Purtau în mâini sticle cu șampanie, flori, inimioare de pluș și alte drăgălășenii. O pisică își făcu și ea apariția și alerga printre picioarele oamenilor, urmată de un câine mic și alb, apărut și el cine știe de unde. Întreg grupul năvăli în camera de spital unde Sfântul, îngenuncheat, se dădea cu capul de podea și plângea.

- Te-ai trezit! Urlau toți și câinele se apropie de el și începu să-i lingă tălpile. Pisica îl mângâia cu coada și torcea.
- Priviți-l cum plânge de fericire! exclamă o doctoriță cu părul bălai și cu pieptul mare. Câteva femei se așezară în jurul lui și începură și ele să plângă. Sfântul le privi cu ochii pierduți și de abia murmură, complet năucit de tot ce i se întâmpla:
- Unde sunt? Ce e cu toate acestea?
- Ești în secolul 21, te-am readus la viaţă, e ziua ta! E ziua tuturor îndrăgostiților!
Tehnic vorbind, era ziua morții lui prin decapitare, dar nimeni nu părea să bage în seamă un detaliu atât de insignifiant. 
- Cu greu te-am găsit și ani mulți ne-a luat până să descoperim soluția care să te aducă înapoi. Aveai trupul mumificat, că doar ești sfânt, și știam că există o soluție. Când a venit Emanuela cu ideea eram aproape complet deznădăjduiți.

Sfântul începu să priceapă. Își aduse aminte de ce a fost omorât, îi veniră în gând toate cuplurile pe care le
căsătorise în ascuns și le făcuse fericite. Dar își amintea de niște tineri simpli, sincer îndrăgostiți în toate zilele anului și nu-și amintea de nicio inimioară, de nicio dulcegărie. Și în plus, ce căuta zeul cel gras, Cupidon, în toată povestea asta? 
- E...e ziua mea? Mi-au dedicat o zi?
- Da, da! Cea mai frumoasă zi din lume, cea mai sweet, minunată, drăguță zi din lume! Ziua la care visează toți oamenii și în care femeile sunt cele mai fericite! Tânăra doctoriță izbucni în plâns, cutremurată de faptul că îi vorbea sfântului ei preferat, chiar dacă era ortodoxă și nu prea le avea ea cu Biserica, se aruncă pe burtă și își puse capul în dreptul inimii Sfântului. Acesta o mângâie timid, dar o furie teribilă îl cuprinse și sări în picioare!
- De ajuns! De ajuns cu toată mascarada asta! Nu asta am vrut, nu, nu, nu!
Oamenii îl priveau cu uimire. Nu înțelegeau. Dar un doctor bătrân veni cu soluția salvatoare:
- Glumește, cred că ăsta e stilul lui. E umil, săracul, îl copleșește toată atenția noastră. Un dop sări în acel moment și șampania țâșni dintr-o sticlă. Bătrânul îl privi cu severitate pe doctorul care zâmbea tâmp și acesta se fâstâci:
- De emoție... Scuze...
Dar duse sticla la gură și după ce bău cu sete scoase un chiuit de se auzi în tot spitalul:
- Sunt atât de fericit! 
Sfântul simți că totul e în zadar. O tristețe sfâșietoare îl cuprinse și se aruncă în pat, trase plapuma deasupra capului și oftă.
- Sărmanul Valentin, e copleșit. E atât de emoționat. 
Sări din pat și strigă:
- Vreau să plec! Lăsați-mă, vă rog, să plec!
Două tinere izbucniră în lacrimi:
- Doamne, nici nu s-a trezit bine, după sute de ani de stat mort și vrea deja să meargă în lume și să vestească iubirea! E un exemplu! Sfânt, sfânt, de mii de ori sfânt! Și e si cute, adăugă cealaltă în timp ce-și ștergea o lacrimă și-i dădea un cot semnificativ celeilalte. Sfântul nu mai putu suferi și urlă:
- Vreau haine! 

La câteva ore de la revenirea în lumea pe care nu o mai putea înțelege, după ce trecuse printr-un loc ciudat, ce semăna cu o grădină, care se numea parc, și văzuse mii și mii se tineri aparent fericiți, mai mult fetele, că bărbații păreau cam descumpăniți, și după ce fusese invitat de zeci de vânzători să cumpere lumânărele parfumate, iepurași de pluș și alte pufoșenii, ”pentru fata ta, de Valentăinsz dai”, adăugase o femeie durdulie, Sfântul se proptise într-un bar și era deja beat muci. Plângea și murmura singur, în barba pe care refuza să o mai mângâie:
- Nu, nu, nu asta am vrut, nu. Mai bine să mor, nu, de ce m-au trezit? Unde ești, Doamne? De ce ai îngăduit așa ceva?
Un tânăr grăsuț și bărbos se așeză lângă el, aprinse o țigară, ceru o bere și îi zise:
- Nu mai plânge, bre, nu ești singurul fără femeie de Sfântul Valentin. Ia spune, te lăsă sau nu aveai deloc?
Sfântul îl privi și nu-și găsea cuvinte să răspundă.
- Oricum e de căcat! Sărbătoare de căcat! Cred că s-ar perpeli în mormânt Sfântul Valentin dacă ar ști cum a ajuns lumea.
Pe chipul trist al Sfântului apăru o urmă de lumină:
- Da, da! Deci nu sunt nebun! Nu eu sunt de vină, eu n-am vrut așa ceva! 
Se ridică brusc de pe scaun, dar picioarele i se tăiară și se prăvăli sub bar. Barmanul începu să râdă:
- Ehe! Reușiși să te îmbeți!
Tânărul cu barbă începu să râdă. Sărmanul nebun. L-au prostit singurătatea și băutura.
- Hopa sus! Hai, mergi acasă, o să fie bine.

Beat, dar mai puțin trist, Sfântul alerga pe străzi și arunca cu pietre în geamurile magazinelor pe care scria ceva legat de numele lui. Chiuia și țopăia. Un grup de polițiști îl săltară din mijlocul unui grup de oameni în mijlocul cărora ajunsese și ținea un discurs:
- Să vă iubiți mereu, nu doar de moartea mea! Să lăsați animalele cele împăiate și cutiile cele de lemn moale și doar să vă iubiți, să fiți buni unul cu altul!
- Ce faci, bă? Dai cu pietre, superi oamenii? Al dracu de bețiv! Ce mă, te lăsă muierea? Păi cine să stea, bă, hipsterule, cu tine? Hai că te ducem noi într-un loc frumos!

În celula lui, Sfântul Valentin realiză că nu mai e nimic de făcut. Răul era prea mare. Magia coborâse peste lume. Dar îi veni o idee! Ia să se apuce să căsătorească din nou cupluri, măcar să facă și el un ban cinstit de ziua morții lui!

2 comentarii:

  1. pretul pacatului de a fi legat dragostea si cuplul cu casatoria. mai rau ii trebuia! :)

    RăspundețiȘtergere
  2. asa e. ce o fi fost in capul lui? :D

    RăspundețiȘtergere