sâmbătă, 1 martie 2014

Cine a spart vioara?

Parcă era răcoare, dar nimănui nu-i păsa, săltau prin aer, săreau pe arcuri invizibile și cum erau invizibile nu se putea așeza praful pe ele și ei săltau fără să se gândească la praf, nici măcar nu știau ce-i acela praf, nici nu mai aveau, doar săltau, pieptul le era greu, ochii întrebau dacă mai e pâine, dar cine mai știe ce făcea câinele închis în coteț, că doar nu i-ar fi dat din pâinea lor, dar era parcă și mai răcoare când au ajuns la marginea orașului, dar câinele nu mai era acolo, și nimeni nu știa de unde se aude lătratul, dar cui îi mai păsa de stele când nici nu mai privea cerul, erau doar cu gândul la câine, dar nimeni nu știa nimic despre vreun câine, de toamna trecută nu mai lătrase niciun câine, dar nici florile nu cresc dacă nu le pui apă, dar de apă nici nu putea fi vorba de când secase fântâna și se pusese praful peste ea, ați zis cumva praf?, dar nimeni nu l-a luat în seamă, fiindcă era vorba să meargă la doamna cu trandafirii, ea știa ce era cu câinele, dar n-aveau ce să-i ducă și nici nu știau măcar unde e casa ei, dar ce mai conta, oricum nu nu mai erau în oraș, săltau prin ceață și câte unul mai întreba, dar ce s-o fi ales de noi?, mult e de când am murit și nici măcar câinele nu își mai amintește de noi, dar nimănui nu-i păsa.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu