duminică, 23 martie 2014

Ziua tuturor zilelor

Avem zile pentru orice: ziua fericirii, a iubirii, a poeziei, a tuturor sfinților, a recunoștinței, a apelor, a munților, a meteorologiei etc. Nu m-aș mira să existe ziua tuturor pantofilor cu botul lat, a florilor de colț, a piticilor de grădină, a țiglei de pe casă, a cozilor de pisică, a bomboanelor cu portocale sau a cutiei de Cola vanilla. Zile în care trebuie să ne purtăm într-un fel, în care să simțim cu adevărat acel lucru pe care îl sărbătorim. Nici nu ne-am trezit bine, ne bate soarele în cap și ne e lene să ne dăm jos din pat, dar știm că este ziua X și deodată parcă altfel privim viața. Păi dacă este ziua libelulelor cu aripi de sticlă apăi să o sărbătorim, punem o poză pe Facebook, un citat smart și ne batem joc de cei care încă nu au aflat că azi e ziua aia și ne simțim superiori. Fu ziua fericirii și toată lumea fu atât de fericită încât simțeam la nivel emoțional și senzorial cum un val de căldură și de sentimente pozitive mă cuprind. Sau era doar de la cafea.  Numai oameni frumoși peste tot. Numai bucurie și splendoare. Extaz fără agonie, tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte, fără o Vale a Plângerii, fără sentimentul unui sfârșit. Nu, doar lapte și miere, ambrozie pe buzele fiecărui om care simte că da, este fericit, ziua asta e a lui și viața e o bijuterie!

Eu nu neg că viața e frumoasă și că lumea poate fi bună și că fericirea există și că merită să luptăm pentru ea. La fel și pentru iubire, poezie, pace, libertate, artă, drepturi, religie, prietenie sau orice altceva de acest fel, însă de ce suntem ipocriți? Eu înțeleg că oamenii merg în turme și că cei mai mulți habar nu au ce vor, de ce trăiesc, nu știu cine sunt, ce caută pe aici, ce le place, ce nu le place și că au nevoie de alți oameni care să le spună care e faza sau le trebuie evenimente speciale care să le aducă aminte. E bine să existe o zi în care să-ți aduci aminte de morții tăi și să le onorezi memoria. E minunat să existe o zi în care poezia să fie cu adevărat regină, să se citească și să se scrie si la fel de bine e să participăm la viața cetății, fiindcă suntem oameni într-o societate și rostul unor astfel de manifestări e să ne aducă mai aproape unii de ceilalți. Dar ce nu suport și nu pot să accept e: de ce doar într-o zi anume cei mai mulți sunt iubitori de ceva și apoi nu-i mai interesează până anul viitor în aceeași zi și cum se face că, dacă îi întrebi de ce azi le place și mâine nu, se simt ofensați? 

Adică, pe bune, ai nevoie de cineva care să îți spună că ești fericit? Ai nevoie de o zi în care să arăți că iubești sau că apreciezi nu știu ce artă? Asta când tu ești un ignorant în restul anului și oricum nu înțelegi nimic din ceea ce faci sau citești. Tu nu ai conștiința momentului la care participi și ești complet deconectat, dar dai din mâini și te bucuri. Bine. Până la urmă e bine și așa, dacă totuși o faci cu sinceritate. Te bucuri sincer că e ziua florii de tei/povestea ei și deodată ieși în grădină și când vezi teiul înflorit te apucă așa o bucurie și parcă te simți mai aproape de familia ta, de Dumnezeu, de câinele tău, de tine însuți, de echipa de fotbal, de orice. Realizezi că trăiești, că ești aici, în acest moment și îți împarți bucuria cu celălalt. Da, atunci nu mai contează dacă ești sau nu în turmă, fiindcă într-un fel sau altul, cu toții suntem, și eu și tu și fiecare locuitor al planetei, dar contează felul în care behăi și cum dai din clopot (nu ca oile din 
Ferma Animalelor de George Orwell).  Dacă o faci pe bune și rămâi cu ceva, e totuși în regulă, ai câștigat. Dar cei mai mulți nu simt nimic, nu au nicio revelație, nicio bucurie, o fac pentru că așa face lumea, așa e bine, nu gândesc mai departe, nu rămân cu nimic, nu le pasă, nu înțeleg, nu lasă nimic, nu numai în urma lor, dar nici măcar în propria lor viață. Și asta e cel puțin deprimant. Oare și morții merg tot în turme? Oare și dincolo e la fel?

Propun să avem o zi a tuturor zilelor în care să înțelegem care e rostul zilelor dedicate unui lucru. Dar oare ar avea vreo relevanță?

P.S. Să vă uitați la True Detective și să citiți Frați de cruce de Ingvar Ambjørnsen.

3 comentarii:

  1. ah..asta mi-a scăpat :))..am ratat ziua fericirii ..ufff:(
    nu cred că trebuie să existe o zi a fericirii ...fericirea este relativă..plus că se simte..și trebuie trăită...de exemplu , eu sunt happy în fiecare zi când simt aroma cafelei și gustul ei demențial :P...

    RăspundețiȘtergere
  2. lasa, mai e si la anul, dar sa te pregatesti din vreme.

    RăspundețiȘtergere
  3. :))) oo daaa..am să încerc :))

    RăspundețiȘtergere