marți, 1 aprilie 2014

Dragostea la porumbei II - Înfumuratul

De când cu primăvara, nici câinii din fața blocului nu mai au stare, nu mai vorbesc de porumbeii care nu se gândesc decât la grăunțe și la o formă de iubire, să-i zic așa, fiindcă nu știu foarte multe despre sexualitatea acestor păsări viclene. Mai deunăzi stăteam în parc cu o prietenă și ne-am mirat de insistența cu care un porumbel urmărea o porumbiță, care nici moartă n-ar fi stat. Nici când a venit o doamnă și le-a aruncat grăunțe gândul lui nu s-a schimbat. A mâncat grăbit și apoi tot cu gândul la dezmăț era. Dar nu i-a ieșit combinația. 

Am mai scris despre dragostea la porumbei, dar se pare că mereu găsesc câte ceva și nu încetează să mă fascineze. Am ieșit azi dimineață să-mi beau cafeaua pe o bancă, să mă bucur și eu ca tot omul de primăvară, să mai văd o femeie, să mai croșetez un vis, și în fața băncuței mele, pe când priveam cu îndrăzneala celui încă adormit cum trec două lesbiene (de unde știam că-s lesbiene, din moment ce nu se țineau de mână și nu făceau nimic care să le trădeze? spuneți-i intuiție sau croșetare de vise, fiindcă e posibil ca mintea mea să fi mers unde a vrut ea, însă ceva din atitudinea lor m-a făcut să cred că nu e doar imaginația mea pervertită. și în plus, ce contează sexualitatea lor, mai ales atâta timp erau chiar drăguțe amândouă?), s-a așezat un porumbel gras, unul din cei mai grași pe care i-am văzut. Sau poate era doar bine făcut. Își înfoiase pieptul și gângurea pe lângă băncuță. 

Nici că îl jena prezența mea, ba chiar părea mândru și mă privea cu superioritate. Când a văzut că nu-i nimic de mâncare și că eu fac orice altceva în afară de a-i onora prezența cu vreo firimitură, o ofrandă închinată penajului său grandios, s-a retras sfidător, nu înainte de a lăsa o scurtă apreciere verzuie fix lângă pantoful meu. Am rămas interzis, pe jumate fermecat, pe jumate scârbit și mi-a scăpat un: „al dreq mai ești!” și am dat să mă ridic. Un câine tocmai trecea prin fața mea, leneș și plictisit, trei bătrâni stăteau așezați pe o bancă și bârfeau mai ceva ca mahalagioaicele (știu, pentru că i-am auzit, îl bârfeau pe un al patrulea, care „la vârsta lui, tot după cur de femeie tânără”, mai în ciudă, mai în dispreț), pe o altă bancă stăteau un tip și-o tipă și nu îndrăzneau să se apropie, semn că erau încă în tatonări, dar tipul părea foarte încurcat de semnalele mixte pe care i le dădea fata și habar nu avea cum să se comporte mai departe, iar pe o alta stăteau două puștoaice, două lolite moderne, care lingeau câte o înghețată și ignorau, o ignoranță lucrată, pe toată lumea; din când în când râdeau și aruncau priviri, dar nu era râsul normal de prepuberă, nici cel de tânără seducătoare, ci de fetiță care nu înțelege ce se întâmplă cu ea și căreia îi înflorește sexualitatea și habar n-are cum să reacționeze, așa că se comportă ca o panaramă lascivă, fără să observe că nu-i iese, și că e doar o fetiță cu coșuri pe frunte care nu-și cunoaște încă trupul. 

M-am ridicat și am ieșit din micul parc, cu gândul să-mi iau ceva de mâncare, o cutie cu lapte, un suc, și când
dau să traversez aleea, pe cine întâlnesc lângă roata unei mașini? Pe vechiul meu prieten înaripat, care tocmai încăleca gângurind și bătând din aripi o domniță, tot înaripată și mult mai fragilă decât el, dar care îi suporta cu bine greutatea. Cei care au avut ocazia și curiozitatea să privească dragostea la porumbei, și la păsări în general, știu că nu durează mai mult de câteva secunde, dar prietenul meu gras parcă a ținut mai mult. La final, s-a îndepărtat de porumbița care își rearanja penele, a ciugulit repede o firimitură, a bătut din aripi, și a zburat, dar nu înainte să mai gângurească ceva barjocoritor la adresa mea și a lumii și nu înainte de a spoi mașina, a cărei roată i-a ținut de iatac cu perdea stacojie

2 comentarii: