După mii de ani am reușit să scriu ceva care pare a literatură sau măcar e ceva asemănător (obiectele din text sunt mai apropiate decât par). Odată cu toamna parcă mi se dezgheață creierul, care, paradoxal, a înghețat în timpul verii. Am pus în paranteze politicul, socialul, gălețile cu gheață, supărările și m-am întors asupra lecturii, a scrisului, a vieții, a dragostei. A muncii. Va trebui să munesc, să reînvăț să îmi câștig pâinea cu sudoarea frunții (parcă așa era, nu?), dar fac pași mici, mă întorc înspre mine, pentru a mă putea întoarce înspre lume.
Flori de gheață
În nopțile cele mai lungi ale anuluiCând îngheață până și seva PământuluiCu toate amintirile ei neplăcute depre oameniStăteam cu o cană cu ceai de tei fierbinteÎn palmele împreunate ca într-o rugăciuneCu ochii închiși și ascultam cum bate vântulColoana sonoră a unui diafilm mutCe rula în mintea mea imagine cu imagine cu imagineFrântură după frântură luminare după luminareȘi gândeam: ce noapte frumoasă și cum se aburește fereastraÎnghețată cum ceaiul meu e din ce în ce mai puțin fierbinteȘi cum se risipesc florile de gheațăȘi se scurg odată cu imaginile și tristețea din filmul meu
nice :)...să scrii mai des :P
RăspundețiȘtergerep.s. mi-ai făcut un dor de ...alb :)
merci! o sa scriu.
RăspundețiȘtergerenebunul de alb? :D
:)...hmm, acum mi-ai adus aminte de un cântecel ce îmi este foarte drag :)
RăspundețiȘtergerehttp://youtu.be/FvYMGYBT9XA
p.s. să știi că aș citi despre nebunul de alb ;)
faina piesa :)
RăspundețiȘtergereașa-i ;)
RăspundețiȘtergere