vineri, 12 septembrie 2014

Dezghețul creierului

După mii de ani am reușit să scriu ceva care pare a literatură sau măcar e ceva asemănător (obiectele din text sunt mai apropiate decât par). Odată cu toamna parcă mi se dezgheață creierul, care, paradoxal, a înghețat în timpul verii. Am pus în paranteze politicul, socialul, gălețile cu gheață, supărările și m-am întors asupra lecturii, a scrisului, a vieții, a dragostei. A muncii. Va trebui să munesc, să reînvăț să îmi câștig pâinea cu sudoarea frunții (parcă așa era, nu?), dar fac pași mici, mă întorc înspre mine, pentru a mă putea întoarce înspre lume.



                                                     Flori de gheață

În nopțile cele mai lungi ale anului
Când îngheață până și seva Pământului
Cu toate amintirile ei neplăcute depre oameni
Stăteam cu o cană cu ceai de tei fierbinte
În palmele împreunate ca într-o rugăciune
Cu ochii închiși și ascultam cum bate vântul
Coloana sonoră a unui diafilm mut
Ce rula în mintea mea imagine cu imagine cu imagine
Frântură după frântură luminare după luminare
Și gândeam: ce noapte frumoasă și cum se aburește fereastra
Înghețată cum ceaiul meu e din ce în ce mai puțin fierbinte
Și cum se risipesc florile de gheață
Și se scurg odată cu imaginile și tristețea din filmul meu

5 comentarii:

  1. nice :)...să scrii mai des :P
    p.s. mi-ai făcut un dor de ...alb :)

    RăspundețiȘtergere
  2. :)...hmm, acum mi-ai adus aminte de un cântecel ce îmi este foarte drag :)
    http://youtu.be/FvYMGYBT9XA

    p.s. să știi că aș citi despre nebunul de alb ;)

    RăspundețiȘtergere