sâmbătă, 8 noiembrie 2014

Arta de a vorbi degeaba

Suntem un popor vorbăreț. Despre orice știm noi să ne dăm cu părerea și cu toții suntem experți în cam toate subiectele posbile. Nu e rău să îți dai cu părerea, dar e important să ai cu adevărat una, altfel te trezești vorbind „ca proasta-n târg”, cum spune o vorbă din popor. De altfel, românii au multe expresii pentru vorbitul mult și degeaba: „A vorbit și Ion, că e și el om”, ”Vorba multă, sărăcia omului”, „Vorbește gura fără tine”, „Am zis, n-am dat cu parul” și multe altele pe care nu mi le mai amintesc acum. Dar nimic nu-l împiedică pe român să vorbească și rareori câte unul mai zice: „nu prea mă pricep la acest subiect, mai bine tac”, fiindcă românul n-a înțeles pe deplin expresia: „dacă tăceai, filozof rămâneai”. 

Oricum, dacă e să vorbim despre filozofie, tot mai mulți cred că filozofia este vorbăraie goală și au impresia despre filozofi că sunt niște entități diferite de omul „normal”care vorbesc despre lucruri neinteresante sau inaccesibile, de unde și zicerea: „dar ce atâta ilozofie?” sau „mai lasă-mă cu filozofia ta!”, de parcă această ramură umanistă ar fi ceva rușinos sau bună doar pentru câțiva „inteligenți”. La fel se zice și despre scriitori, poeți sau eseiști. Literatura nu e bună de nimic, poate doar să-ți dezvolte imaginația iar majoritatea eseiștilor sau poeților sunt niște visători care habar nu au despre lucrurile reale. 

În schimb, foarte apreciați sunt semidocții sau chiar sfertodocții care sunt în stare să vorbească ore întregi despre nimic sau, mai rău, habarniștii care își dau cu părerea despre subiecte importante fără să aibă ceva de zis, ba mai mult, vorbele lor ajung la mase întregi de oameni care îi ascultă și au impresia că înțeleg ceva. În ultimele săptămâni, de când cu această campanie electorală, m-am tot uitat la tv, pe diverse posturi de știri, am citit pe internet o gramadă de articole, am văzut filmulețe și am realizat ce știam deja, dar parcă nu conștientizasem cu adevărat: media e împânzită cu o grămadă de oameni care parazitează limba română, logica, discursul politic și tot ce ține de comunicare. 

Le parazitează pur și simplu, le denaturează și le rup în bucățele. Unii o fac inocent-naiv, fiindcă nu pot gândi mai mult, alții agresiv-habarnist, iar alții, cei mai periculoși, o fac voit rău fiindcă sunt oameni care au capacitatea de a distinge binele de rău, au competențele neceare pentru a înțelege un mesaj și pentru a-l transmite apoi într-o formă atentă și reală, dar nu o fac, din diverse motive. Cele mai multe motive sunt de ordin financiar.

Aceiași și aceiași comentatori, aceiași și aceiași jurnaliști pârliți și aceleași baliverne toată ziua. Evident, printre ei sunt și oameni respectabili care își fac meseria în mod onorabil, cuviincios și sunt cu adevărat formatori de opinie, dar sunt atât de rari și atât de greu se fac auziți printre zumzetele atâtor demagogi încât mesajul lor nu prea răzbește. În schimb, răzbesc mesajele acestor băgători în seamă, care nu știu prin ce mijloace au ajuns să fie formatori de opinie. Sunt oameni care nu au o idee a lor, nu au o ideolgie, nu au cultura necesară și pe lângă asta, nici bunăvoință, dar totuși îi văd zi de zi la tv, îi citesc zi de zi. Cum ajung acolo? E o întrebare care mă macină. Și cum se face că alții care sunt mai capabili rămân în umbră? Știu că trăim într-o lume în care doar ăla care zbiară cel mai tare și care înjură cel mai bine reușește, dar parcă e prea de tot. Poate sunt eu naiv sau romantic, dar încă mai cred că e necesar să gândești înainte să deschizi gura.

Deunăzi povesteam cu un prieten, la o cafea, despre Victor Ponta aka Puie Monta și Klaus Iohannis Ne contraziceam, avem idei diferite și la un momet dat îmi zice: „dacă nu ar fi fost campanie, despre ce vorbeam noi acum?” Chiar așa! Probabil despre mașini sau femei sau anii de liceu. Dar am impresia că despre orice ar fi vorba, acești oameni ar avea ceva de spus. Și ar face-o tare, răspicat și cât mai violent cu putință. Dar n-ar spune nimic cu adevărat, asta în timp ce oamenii continuă să fie nemulțumiți: de ce se întâmplă, de minciuni, de promisiuni false și de răfuieli politice de tip mafiot. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu