joi, 8 ianuarie 2015

Un Dumnezeu al filologilor

S-a așternut puțin praful peste blogul meu, dar din motive care îmi scapă. De multe ori mi-am propus sa scriu, chiar m-am apucat, dar ceva s-a întâmplat și niciodată nu am mai apucat. Cred că e ceva care se întâmplă tuturor. O oboseală, o sfârșire. A fost un an lung, cel care tocmai a trecut, dar un an bun. Iubesc și sunt iubit. Am terminat un masterat pe literatura comparata si teoria literaturii, dar nu prea stiu ce sa fac cu el, unde o sa-mi foloseasca practic, fiindcă altfel m-a ajutat mult sa îmi organizez gândurile, lecturile, ideile, mi-a organizat felul de a scrie și m-a introdus în lumea unor concepte despre care doar auzisem. Lecturile mele însă nu trebuie să se oprească aici, un adevărat filolog nu încetează niciodată să citească, să studieze și să scrie. Anul ce a trecut am citit multe cărți bune și am scris constant despre ele pe SemneBune.ro, revista mea on-line de suflet, în care cred și de care mă voi ocupa, alături de colegii mei, și anul acesta. 

Am început prin a scrie despre o carte care m-a rupt în două și mi-a plăcut enorm, Daniel Keyes - Flori pentru Algernon. Revista merge bine, dar se poate și mai bine. Aș vrea să facem mai mult, să creștem și să punem cum putem umărul la cultură. Sună pompos, sună clișeic, sună ca dracu, dar e adevărat. Cultura nu are aplicabilitate, nu ca IT-ul sau tâmplăria, dar ce e o țară fără cultură, ce e un om fără o brumă de idei, de credințe sau de înțelegere a ceea ce se întâmplă în jurul său? Cărțile nu mor, teatrul nu moare nici el, cinematografia nu moare, toate evoluează și toate contează. Și noi suntem aici pentru a le sprijini. 

Uneori mă gândesc că poate era mai bine să fi terminat o facultate ca Politehnica, Automatică sau Informatică, acum sigur aveam un job bine plătit, aveam o casă mai mare, o mașină, buget să călătoresc, nu ca acum când nici nu îmi găsesc măcar un job. Dar nu disper, știu că lucrurile se vor așeza, există un Dumnezeu al filologilor care nu ne lasă să murim de foame, nici măcar atunci când păcătuim literar. Și nu cred că este pentru mine un job în IT, cu toate că mi-ar plăcea să știu mai multe despre acest domeniu. Din nefericire pentru mine și pentru cei din jurul meu, eu sunt visător, cu capul în nori și mă interesează mai mult când apare următoarea carte a unui autor preferat, decât să zicem, ce faianță merge pusă în baie. Îmi plac banii și vreau să am, dar nu sunt un scop, aș vrea să am cât să mă descurc, cât să călătoresc, să am o casă unde să pot sta cu femeia iubită și să nu duc lipsă de cele trebuincioase vieții. Cărți, mai ales.

Nu sunt o persoană extrem de practică, însă pot munci mult și bine, în domenii diverse. Învăț repede și sunt ambițios. Știu să scriu și cred că m-aș descurca bine într-o redacție, la vreun ziar, revistă, dar la fel de bine aș putea să lucrez și în construcții și dacă viața mi-o va cere, voi face orice. Dar niciodată nu voi renunța la ideile mele, la dorințele mele, voi citi, voi scrie, voi face planuri irealizabile pentru cei mai mulți, dar nu și pentru mine. Dacă aș renunța la citit, scris, visat ar însemna să renunț la mine. Și nu poți renunța la tine, nu?

Încep anul puțin mai odihnit, calm, relaxat dar pus pe fapte. În ciuda aspectului meu relaxat, care îi înșeală pe majoritatea și îi face să mă creadă moale, delăsător sau mai știu eu cum, eu mereu sunt activ, gândesc, analizez și sunt gata de acțiune. Dar trebuie să mă motiveze acel lucru și trebuie să mă conving că merită, altfel îl voi face dacă e necesar, dar nu cu plăcere. Nu mă obosesc pentru ceva în care nu cred, viața e prea scurtă. Dar este. Încă.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu