vineri, 13 februarie 2015

Motanul care levita pe deasupra zăpezii

A picat chiar la colțul blocului. Nu a mai ajuns până acasă, nu a mai putut, ca în alte dăți, să se târască pe coate până la ușă, unde, cu ultimele puteri să caute cheia și să o întoarcă în yală, să împingă lemnul cu capul, apoi să se târască până în hol. Când reușește să ajungă până acolo, prinde putere și poate să se dezbrace și să se arunce în pat. Se învârte casa cu el, dărâmă câteva lucruri, oftează și apoi cade lat și adoarme. Niciodată nu se trezește mai târziu de 7, chiar dacă ajunge acasă la 4 sau 5. Corpul lui e un mecanism complet, rinichii lui aruncă alcoolul odată cu jetul de urină. Apoi face un duș, mănâncă un borcan plin cu murături, se spală pe dinți, bea un litru de apă și e gata de plecare. Dacă îl vezi pe stradă nu îți dai seama că a băut cu doar câteva ore înainte. E născut pentru a bea, corpul lui e adaptat acestei îndeletniciri, acestei pasiuni, acestei cutezanțe de a lupta împotriva naturii. Bețivii adevărați luptă împotriva naturii.

Dar acum nu a mai putut, a luptat cu sine și cu gravitația până la colțul blocului, în spate, pe unde nu mai trece nimeni după ora 10 seara și acolo a picat. Dacă pică, nu se mai ridică prea ușor, poate doar să se târască, dar nici de atât nu a mai fost în stare. A băut prea multă votcă. A stins cu bere. Pentru prima dată în viața lui s-a pișat pe el. Simțea cum jetul se scurge și îi părea rău, însă nu s-a putut abține. I-a și plăcut, îi exploda vezica, a fost un moment de relaxare. Știa că nu face bine, dar îi plăcea în același timp. Și a sperat să nu îl vadă totuși nimeni. S-a gândit că doarme puțin apoi se trezește și merge spre casa lui. În mintea lui de bețiv sfios, crede că dacă umblă pe întuneric nimeni nu îl vede. Oamenii se fac că nu văd ceea ce nu îi afectează în mod direct.

Toată lumea îl știe, dar oamenii nu zic nimic. E cuminte. Nu urinează pe pereți, nu vomită pe scară, nu face scandal. „E tânăr”, zic ei ”bea și el ca tot omul. Cine nu a băut, cine nu s-a îmbătat niciodată? Poate cam exagerează uneori, dar nu cred că are o problemă cu băutura”, a zis o vecină. Ieșise să fumeze o țigară pe scară și l-a văzut trântit la pământ. S-a gândit pentru o clipă să îl ridice, însă și-a dat seama că e prea fragilă. S-a dus după bărbat în casă, dar acesta repara ceva prin bucătărie și nu a îndrăznit să-l deranjeze. Și-a propus să îi spună după. Sau poate între timp s-ar fi ridicat și singur. A uitat în cinci minute de tânărul picat. Se anunța o noapte geroasă, era încă mijlocul lui Ianuarie.

A adormit pentru o clipă, dar îl deranjau pantalonii. Urina înghețată îi strângea testiculele și începuseră să-l doară. Dar nu s-a putut mișca. A deschis ochii și a dat de două ori cu mâna peste prohab, de parcă ar fi făcut o vrajă care să îndepărteze gheața. A crezut că a reușit atunci când testiculele îi înghețaseră atât de rău încât începuseră să se încălzească. O umbră de zâmbet i-a apărut și a crezut că e în pat. În minte i se roteau idei și fragmente de vise: ba încerca să-și amintească o marcă de suc pe care o bea în adolescență, ba își vedea un prieten cu care făcuse prostii toată copilăria, îi sunau în cap niște melodii și nu putea să își amintească defel cum îi zicea pe franțuzește la cal. Îi plăceau mult caii. A crescut la țară câțiva ani și un vecin avea cai. Peste tot îl urmărea și avea grijă de animale. Într-una din zilele acelea a și gustat pentru prima dată rachiul. Avea 13 ani. I-a plăcut de la primul pahar. Nu s-a plâns de usturime pe gât sau de căldură în stomac, băutura era făcută anume pentru el. Nici în anii ce au urmat nu a putut înțelege de ce unii se strâmbă când beau tărie sau se plâng de arsură pe gât. Pentru el alcoolurile erau catifelate, parcă ar fi băut numai aloe vera.

A început să ningă și becurile de prin apartamente s-au stins unul câte unul. Dormea pe pământ și îl acoperea ninsoarea. Nu a mai trecut niciun om pe acolo. El a visat în continuare și nu s-a mai putut mișca. A nins enorm în acea noapte. Nu s-a mai văzut așa ceva de ani buni, de pe vremea când bătrânii blocului erau copii de-o șchioapă. Peste el a căzut multă zăpadă. L-a acoperit cu un strat subțire la început. Un motan a trecut pe acolo înnebunit de frig și s-a ascuns sub haina lui. L-a lins pe față și pe mâini, dar era incapabil să se mai miște. Începuse să înghețe. L-a lins motanul, s-a lins și pe el, dar bătea vântul și cădea ninsoare mai mult decât putea el să lingă și să încălzească. În curând și motanul s-a relaxat și a încetat să mai dea din limbuță. Zăpada cădea cu înverșunare și curând în locul unde se aflau nu se mai vedeau un om și un motan, doar un morman de zăpadă care mai păstrează doar vag forma unu trup. 

Dimineața îi găsește înghețați și acoperiți total de zăpadă. Spre amiază s-a mai liniștit vremea și a încetat ninsoarea. Pe străzi au ieșit mașinile de deszăpezire și pe lângă blocuri oamenii cu lopețile. Au început să dea zăpada, să își facă drum spre lume. S-au strâns grămezi imense pe care le-a încărcat apoi în camioane și le-au cărat la marginea orașului, pe un câmp. Într-un camion zăceau și omul cu motanul. Să se fi întâlnit mai devreme, poate mergeau împreună în casă, el ar mai fi băut un pahar, motanul ar fi mâncat o bucățică de carne și ar fi băut apă. Cu timpul ar fi devenit prieteni și în baie ar fi apărut pe rând o lădiță cu nisip, un bol cu mâncare și un borcan cu apă. El ar fi băut mai rar, de grija pisicii care îl aștepta acasă și ar fi îmbătrânit împreună. În casă ar fi apărut și o femeie, mai multe cărți, un aragaz nou, un dulap pentru hainele ei, un birou pentru amândoi, câteva perne înșirate pe la colțuri pentru animal. Dar a băut prea mult, femeii i-a fost frică să-și deranjeze bărbatul și motanul era prea înnebunită de frig. Zăpada a început prea brusc și grămada care îi acoperea a fost prea mare pentru ca oamenii să o ia cu lopata. O cupă a ridicat-o de la pământ cu tot cu cele două trupuri. Pentru o secundă a apărut o coadă de pisică și o mână de om, dar muncitorii erau prea înghețați pentru a le vedea și s-au prăvălit cu tot cu zăpada în remorca ce i-a dus pe câmp. 

Oamenii din bloc s-au întrebat ce s-a întâmplat cu tânărul care mai venea băut acasă, a trecut și poliția de câteva ori, dar nimeni nu a aflat nimic. Femeia care l-a văzut picat pe pământ a tăcut de frică să nu i se întâmple ceva, a spus doar că era cuminte și respectuos, doar că mai venea băuta acasă uneori. Nimeni altcineva nu a avut nimic de adăugat. Era cuminte, era respectuos. Nu îl mai văzuseră din dimneața de dinaintea zăpezii. Casa îi era în ordine, nu existau urme de jaf, nu s-a găsit nici un cadavru, așadar nu s-a pus problema vreunui omor și în zăpadă nu a fost găsit nici un trup înghețat, așa că nici zăpada nu putea fi bănuită de ceva. Prietenii și familia nu știau nimic. La câteva săptămâni după, tatăl a venit, a încărcat toate obiectele din casă într-o mașină și a vândut apartamentul, pe care tot el îl cumpărase cu ani în urmă pentru băiat. Mama a plâns. Spera totuși că băiatul le face o farsă și se va întoarce acasă. Poate plecase din țară fără să le spună. O fi cu vreo iubită. O fi intrat în vreun bucluc și îl țin ostatic. Dar în curând se va întoarce. Tatăl nu zicea nimic. A plâns și a tăcut.

A venit primăvara și zăpada a început să se topească. Câmpul unde zăceau omul cu motanul a fost inundat și apa s-a scurs într-un râu din apropiere. Odată cu apa s-au scurs și cele două trupuri. Cum nimeni nu trecea pe acolo, nimeni nu a văzut cum cele două corpuri înaintau metru cu metru înspre apă, purtate de apă. Cine să se ducă pe un câmp inundat? Când trupurile, acum lipite unul de celălalt și aflate în descompunere, au căzut în râul ce își ieșise din matcă, mama a simțit un junghi ciudat în zona inimii și a leșinat. La spital i s-a zis că nu are nimic, dar ea știa că ceva nu e în regulă. Trupurile au plutit o vreme pe apă. Între timp au apărut și muncitorii care încercau să țină râul în limitele sale, dar cum nu era nicio casă în apropiere și astfel niciun pericol de inundație, nu au făcut mare lucru. „Râul se va regla singur”, au zis ei. N-a văzut nimeni cadavrele, fiindcă pe râu pluteau multe crengi de copaci și o grămadă de gunoaie. Dar mama știa că ceva nu e în regulă și știa că e vorba de copilul ei, care acum se ducea la vale cu motanul în brațe, lipiți pentru totdeauna. 


                                                                        ***

Mama s-a trezit din somn brusc și a pus mâna pe telefon. Tânărul a răspuns cu puțină întârziere.
Privea prin geamul unui bar cum un motan trece pe trotuar de parcă levitează, fără să lase vreo urmă pe zăpadă. Tocmai începuse să ningă. Un bărbat a alunecat și pisica s-a apropiat de el și l-a lins pe mână. S-a ridicat repede și a plecat mai departe. În mintea tânărului au apărut câteva frânturi dintr-o serie de imagini care i-au dat fiori.
- Da, mamă! a zis. Da, sunt bine. Da, a început să ningă. Sunt îmbrăcat gros. Nu, de abia am băut un pahar. Da, acum merg spre casă. Pa!
S-a ridicat de la masă și a ieșit pe ușa barului. Motanul s-a apropiat de el. Părea al nimănui. L-a mângâiat și l-a luat în brațe. Era blând. L-a ascuns sub haină. I-a sunat din nou telefonul.
- Să vezi ce vis am avut, spuse mama.

Acum înaintau amândoi pe trotuar fără să lase urme pe zăpadă. 

(foto)

2 comentarii: