luni, 9 martie 2015

Cărțile care ne sar în ochi

De fiecare dată când intru într-o bibliotecă/librărie mă uit mai întâi la cărțile care sunt puse în vitrină. E foarte util să faci asta, îți dai seama cam ce consideră lumea important de citit. De fiecare dată sunt puse frumos în grupulețe cărți de psihologie, semn că lumea suferă și e în derivă, apoi thrillere și conspirații, semn că lumea de când e pașnică și nu mai sunt războaie și de când bărbații nu mai merg la pădure și la vânătoare, oamenii au nevoie de ceva acțiune și dezbatere, apoi sunt cărțile de dragoste, semn că femeile mereu vor fi femei și vor visa la ceva ce nici ele nu știu exact, iar nu în ultimul rând sunt cărțile pentru adolescenți, nesfârșitele serii cu vampiri, vrăjitori sau mai nou, romanele lui John Green, care nu sunt chiar atât de proaste, dar sunt clar adresate unui public. 

Din când în când mai vezi câte un roman bun, vreun debut lăudat prin revistele străine și tradus și la noi, vreo carte de istorie, mai ales despre Rege sau comuniști și mai vezi și multe cărți de self help, de spiritualitate goală sau cărți de gătit. Cele din urmă sunt utile, mereu m-a uimit diversitatea gastronomică a lumii, mai ales pe mine cel care știe să facă și el o supă și o tocăniță. Mi-ar plăcea să învăț să gătesc mai bine, mai sănătos, dar evident e nevoie de timp, bani și pasiune. Timp și pasiune ar fi... Mai interesante sunt recentele achiziții cu: scriitorul X recomandă 10 cărți fiindcă pe mie mă interesează ce citește un om pe care îl citesc, dar mi s-a întâmplat de multe ori să nu descopăr ceva nou, semn ori că am citit eu prea mult (nu e cazul), ori că sunt o mână de cărți care chiar i-au influențat pe toți. Nu pot să-i bănuiesc pe toți de lene livrescă sau de snobism, așadar probabil că a doua variantă e cea mai plauzibilă.

Cu bucurie am observat că din când în când la vitrină sau pe rafturile cu recomandări mai intră și câte o carte a unui autor român, dar cu tristețe am mai observat că poezia cam lipsește, cu două trei excepții și astea rare. E păcat, numai anul trecut s-au publicat o grămadă de volume de poezie, multe bune, și se și traduce destulă poezie străină. Bine, poate „destulă” nu e cuvântul potrivit, dar se traduce. Măcar câte un clasic să mai văd și eu recomandat. Nu că eu aș ține prea mult cont de recomandări și oricum bat mai degrabă anticariatele, dar multă lume intră și se oprește fix la măsuța unde sunt frumos așezate 10-20 de volume și de acolo ia ceva. 

Nu zic, se mai găsesc cărți bune și acolo și în plus, există librării chiar bine organizate (chiar și noul Cărturești, chiar dacă la parter și la primul etaj găsești doar 3-4 cărți, la etajele celelalte rafturile sunt frumos aranjate), dar de cele mai multe ori ce e scos în față e hitul momentului sau cărți mai mult sau mai puțin docte și alea se vând. Nu spun ceva nou, asta e de când lumea și librăriile, dar citeam zilele astea o carte mișto, Biblioteca umbrelor de Mikkel Birkegaard și m-a fascinat micul anticariat Libri di Luca (cel care dă și titlul original al cărții), cu toate ciudățeniile lui. Îmi amintesc atunci când am poposit și eu puțin în Londra am dat de câteva astfel de mici librării sau anticariate și chiar mi-a plăcut atmosfera, așa intimă și îmbietoare. Au început și prin București să apară astfel de locuri și mă bucur, dar ai noștri încă sunt preocupați prea mult de bani și prea puțin de cărți. 

joi, 5 martie 2015

Vine, vine primăvara cu astenia ei cu tot!

Sunt sigur că acum 100 de ani nu exista astenia de primăvară, sau dacă exista nu prea era luată în seamă. Trecerea de la iarnă la primăvară, apariția luminii orbitoare sau lăsarea cărnii de porc la borcan și mâncatul de legume erau lucruri absolut normale. Dar normală era și munca fizică. Omul nu avea timp de depresii și slăbiciuni, la țară începeau aratul, greblatul frunzelor, curățarea copacilor sau ce se mai făcea pe acolo, iar orașul se dezmorțea, se deschideau prăvăliile și se mătura trotuarul de balega de cal strânsă peste iarnă. Puțini își permiteau moftul de a fi triști fără motiv, poate vreo fătucă cititoare înrăită de foiletoane de amor. Oamenii nu se grăbeau și nu băgau chimicale în ei până amețeau ficatul. Acum nu mai știe săracul cum arată o mâncare naturală și saltă de bucurie când îi dai o țuică de prună făcută la cazan în dosul curții. Sau poate era și pe atunci astenia, cine mai știe, dar sigur nu era la fel de generalizată ca acum. În orașul acesta nimeni nu e fericit! Toți se târăsc prin metrouri și pe străzi de parcă le-ar fi luat Dumnezeu toată bucuria din lume. Puștii ce se mai distrează, mai trag și ei cu ochiul la o fustiță scurtă, iar puștoaicele au și ele motiv să-și scoată cățeii la plimbare prin parcuri. Dar în rest oamenii sunt răciți sau astenici. 

Pe mine m-a lovit din plin, m-a zombificat. Nici nu m-am sculat bine de pe patul de gripă că m-a izbit o lehamite de viață, de lumină, de citit, de orice. Mă trezesc mai obosit ca Oblomov și am sufletul mai mort ca mușterii lui Gogol. Nici alcoolul nu ajută, nici nu îmi vine să mă ating de el și nici filmele nu merg, fiindcă îmi fuge privirea. Dragostea mai ajută, altceva nu prea. Citesc trei pagini dintr-o carte și îmi dau seama că n-am priceput nimic și parcă nu-mi vine a crede că sunt chiar atât de prost, parcă pricepeam sensul cuvintelor pe vremuri. La început m-am speriat, am zis că cine știe ce boală ascunsă am și gata, mă curăț în câteva zile (încă n-am exclus posibilitatea asta), până ce m-a lămurit nea Google cum stă treaba: cică dacă n-ai chef de viață, ești obosit, ai băga somn nelimitat, ți se întunecă privirea și nici nu te mai încântă nimic atunci ești astenic. Fuga la doctor sau bagă vitamine, bea apă și mănâncă morcovi și varză, ia lăptișor de matcă și mai fă și tu un sport ceva! 

Evident, am dat peste aceste articole prin revistele de femei și cică domnițele ar fi mai predispuse la tristeți primăvăratice. Nu știu ce să zic, poate partea mea feminină e mai dezvoltată fiindcă eu mă plâng mai rău decât trei femei la un loc și mă perpelesc mai rău ca ele. Cert e că nu e bine! E o stare dată dracu și chiar dacă știu că o să treacă și mai știu că lumina e mai bună când e de la soare și nu de la bec, efectele ei sunt puternice. Zilele astea am mai ieșit din casă, am stat prin parcuri și pe străzi, am mâncat mai bine și încep să-mi revin ușor-ușor, dar tare aș vrea să treacă și să îmi văd de viață! Sunt multe de făcut și oboseala pe bune că nu ajută! 

Voi ce faceți când vă lovește blegeala? 

luni, 2 martie 2015

Praf și blogging

Se lasă iar praful peste blog. N-am mai scris nimic. Mi-am făcut planul ca anul acesta să-i pun haine noi, l-am transformat în .ro, dar cam atât momentan. Planul din minte nu se potrivește cu cel de pe blog. L-am recitit pe fragmente zilele acestea, tot am stat mai mult în pat, ținut de o răceală idioată, cum sunt toate răcelile, și nici măcar nu sunt special, toată lumea e răcită, și mi-a înduioșat naivitatea de la începuturi. Scriam cu pasiune, prost și naiv, dar cu pasiune. Nu prea știam eu cu ce se mănâncă un blog, dar îmi plăcea să scriu. Nici acum nu știu, nu cred că sunt blogger, ce scriu eu pe aici e prea personal, ba o povestire, ba o supărare politică, ba niște negânduri, așa că nu mă potrivesc cu cei ce scriu despre subiectele zilei, nu sunt vreun Mândruță sau Dan Alexe sau Zoso sau mai știu eu cine, pentru mine blogul acesta e, și va fi cât îl voi mai ține, un spațiu personal de joacă. Dacă ceea ce scriu eu bucură pe cineva sau aduce o părere bună despre vreun subiect, film, carte sau altceva, atunci mă bucur și eu. Nu mi-a făcut un plan de bătaie serios, nu e ceea ce se numește un blog de profil, dar îmi place să cred că dacă cineva intră aici nu se plictisește. Dar totuși, o să îl revitalizez și cu timpul va arăta mai bine și voi scrie mai mult și mai serios. 

Hai că începu și primăvara. V-ați ales babele?