vineri, 29 mai 2015

Despre o lansare cu „Umbre”

Unul din momentele pe care le-am așteptat încă din copilărie a fost momentul când o să am eu cartea mea, scrisă de mine, cu numele meu pe ea, publicată și aflată pe un raft dintr-o librărie. Evident, imaginea aceasta s-a schimbat radical de-a lungul anilor, pe măsură ce am început să cresc și am aflat, chiar din interior, cum stă de fapt treaba cu publicatul unei cărți, mai ales în România. Dacă la sfârșitul copilăriei mă vedeam dând sute de autografe, primind scrisori (încă nu avea nici măcar un calculator, bașca telefon mobil sau alte cele) de la cititori (sau mai ales cititoare, fiindcă îmi apăruseră primele instincte erotice, naive și inocente) sau apărând la televizor, mai apoi visam că o să mi se vândă cartea în mii de exemplare, că se va scrie despre ea prin toate revistele, că va fi tradusă și copiii copiilor mei vor învăța despre mine la școală. Toate aceste vise s-au atrofiat cu vremea, dar visul de a avea o carte publicată a rămas. 
Și iată că s-a întâmplat acest fapt, mult mai târziu decât speram, dar s-a întâmplat. Am cartea acasă. Există și pe rafturile librăriilor, ba chiar și pe rafturile unor cititori, unii cunoscuți alții nu și ce mai pot spera acum este ca ea să trezească ceva în cel care o citește. Nu cred că cel care scrie nu are în minte un cititor ideal. Al meu este cel care înțelege ideea volumului și căruia măcar un poem îi spune ceva cu adevărat. Bineînțeles, îmi doresc ca ea să fie primită bine de critică sau măcar să primesc câteva mesaje de la oameni care au citit-o și cărora poate le-a și plăcut, dar departe de mine gândul că voi fi o celebritate peste noapte sau că mă voi îmbogăți. Nici la premii nu sper, cu toate că m-ar bucura, nici nu îmi mai doresc să fiu prin cărțile de școală. 

Mi-am dorit de la început să debutez cu poezie. Mulți m-au sfătuit să nu fac asta, să scriu proză, dar eu am insistat că vreau poezie. E un motiv care ține de structura mea interioară și pe care nu știu cum să-l descriu și nici nu vreau. Între timp am început să scriu mai multă proză, dar va mai fi mult până când va apărea un volum de povestiri sau un roman, în primul rând pentru că vreau ca „Umbrele” să aibă un destin și să se epuizeze (tirajul, evident, dar nu știu dacă se va întâmpla asta) și în al doilea rând pentru că nu am niciun proiect gata. Și nici nu am mai scris în ultima vreme nimic. În schimb, am citit mult și am citit cărți bune, și e de ajuns momentan. M-am și angajat, nu pe cine știe ce post, dar ceva plăcut, ceva ce îmi doream și care îmi oferă o doză de libertate la care nu vreau să renunț vreodată. Nu vreau sclavie plătită bine. 

Fiindcă au trecut câtva zile bune de la lansare pot să spun câteva cuvinte. Au venit mulți oameni,
majoritatea prieteni pe care m-am bucurat să îi văd, dar și persoane necunoscute, iar asta înseamnă că oamenii au aflat totuși de carte și le-a plăcut îndeajuns încât să o cumpere și să vină la lansare. Ani de zile am mers la târguri de carte și am participat la zeci sau sute de lansări. De abia acum m-am aflat în postura celui care se lansează (nu pe orbită, ci în cuvinte) și recunosc că e plăcut. Dar nu vreau nici să mă las înșelat de drogul acesta, fiindcă știu că e doar o iluzie. Mă bucur de el cu moderație, mă emoționează și mă încântă, dar nu îi dau o mai mare importantă decât are de fapt. O carte în lume, o carte de poezie mai ales, înseamnă în primul rând ceva pentru autor și pentru o mână de oameni. E un act intim împărtășit cu câțiva oameni, puțini, care citesc poezie. 

Oricum, a fost o lansare bună, a fost un succes din punctul meu de vedere, iar Ciprian Burcovschi, Marius Surleac și Cristina Nemerovschi au spus lucruri adevărate și frumoase despre poezia mea și m-am bucurat să văd și să aud asta. Nu mă interesează decât cei care au înțeles ceva, care au depus un minim efort. Mie mi-a luat ani buni să scriu cartea asta, să o rescriu și să îi dau forma asta bună sau rea și mă aștept ca omul care o citește să-i acorde timpul necesar, timpul lui, fie că e o oră sau 15 minute, dar el să fie acolo. Eu onorez fiecare carte pe care o citesc, mă afund în ea și mi-aș dori ca asta să se întâmple și cu „La o țigară cu umbrele”.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu