marți, 1 decembrie 2015

Singurul loc (poem)


Poem scris după publicarea volumului „La o țigară cu umbrele”.

Pe acest drum am devenit oameni
Pe aici veneam de oriunde
În acești copaci au crescut fructe
Și noi am crescut odată cu ele
Pe aceste pajiști au păscut vite
Și noi le citeam din Robinson Crusoe
Iar ele răgeau pentru Vineri

De la aceste geamuri am privit ploaia
Și frunzele toamnei cum încălzeau bruma
Prin aceste locuri a fost un râu
Și un mușuroi de furnici mare cât Atlantida
Pe el creștea cel mai verde macriș

În aceste locuri se făcea o pâine cât
Luna de mare
Se dusese vestea în alte locuri
Veneau oamenii să o guste
Aveau și ei pâine
Dar nu aveau acest loc
Doar aici era bună

Aici se făcea și se împlinea lumea
În locul acesta lătrau cei mai blânzi câini
Și pisicile își ridicau cel mai sus coada
În aceste locuri cireșele erau mai dulci
Și cu dudele puteai să îți pictezi viitorul
Și toate era bune în aceste locuri
Chiar și lacrimile curgeau mai în tihnă aici

Femeile erau cele mai mândre aici
Se îmbrăcau după cum le era sufletul
Și bărbații își umflau mușchii
Doar pentru a le căra în brațe
Aici pe cer norii spuneau povești
Prin formele lor și aduceau ploaia când trebuie

Multe erau speciale aici
Și pământul nu ne-a uitat forma
În el sunt gropile nesăpate încă
Și doar el știe să ne îmbrățișeze din nou

Din aceste locuri am plecat
Mulți am plecat
Fără să fi plecat vreodată cu adevărat
Niciodată nu pleci dintr-un loc
În care ți-ai născut veșnicia

(foto: Andrei Baciu)

3 comentarii:

  1. Superba poezia.Felicitari Valentin. Intamplator am gasit acest blog si am fost placut surprisa.Succes in continuare.

    RăspundețiȘtergere
  2. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere