Singurul loc (poem)

Poem scris după publicarea volumului „La o țigară cu umbrele”.

Pe acest drum am devenit oameni

Pe aici veneam de oriunde

În acești copaci au crescut fructe

Și noi am crescut odată cu ele

Pe aceste pajiști au păscut vite

Și noi le citeam din Robinson Crusoe

Iar ele răgeau pentru Vineri

De la aceste geamuri am privit ploaia

Și frunzele toamnei cum încălzeau bruma

Prin aceste locuri a fost un râu

Și un mușuroi de furnici mare cât Atlantida

Pe el creștea cel mai verde macriș

În aceste locuri se făcea o pâine cât

Luna de mare

Se dusese vestea în alte locuri

Veneau oamenii să o guste

Aveau și ei pâine

Dar nu aveau acest loc

Doar aici era bună

Aici se făcea și se împlinea lumea

În locul acesta lătrau cei mai blânzi câini

Și pisicile își ridicau cel mai sus coada

În aceste locuri cireșele erau mai dulci

Și cu dudele puteai să îți pictezi viitorul

Și toate era bune în aceste locuri

Chiar și lacrimile curgeau mai în tihnă aici

Femeile erau cele mai mândre aici

Se îmbrăcau după cum le era sufletul

Și bărbații își umflau mușchii

Doar pentru a le căra în brațe

Aici pe cer norii spuneau povești

Prin formele lor și aduceau ploaia când trebuie

Multe erau speciale aici

Și pământul nu ne-a uitat forma

În el sunt gropile nesăpate încă

Și doar el știe să ne îmbrățișeze din nou

Din aceste locuri am plecat

Mulți am plecat

Fără să fi plecat vreodată cu adevărat

Niciodată nu pleci dintr-un loc

În care ți-ai născut veșnicia

(foto: Andrei Baciu)