duminică, 20 noiembrie 2016

Recenzii noi și cărți noi

Între timp s-au mai adăugat câteva recenzii noi pe SemneBune. Iată câteva dintre ele:

1. Mircea Pricăjan – Calitatea luminii

Mircea Pricăjan este redactor șef al Revistei de Suspans și scrie de ani buni cronici de carte S.F., horror sau fantasy prin diverse reviste, printre care și Familia, din Oradea. Este, de asemenea autor al romanului În umbra deasă a realității și, nu în ultimul rând, traducător a peste patruzeci de cărți, mai ales din opera lui Stephen King, despre care a scris și o teză de licență. Al doilea roman al său, Calitatea luminii, Polirom, 2016, colecția „EGO Proză”, are ca temă neliniștile și problemele tânărului din zilele noastre care hotărăște să își facă o familie și să aibă un copil. Tema familiei a fost abordată de-a lungul timpului de majoritatea scriitorilor, fiind una din marile teme ale literaturii, iar în ultimii ani s-au găsit destui autori care să scrie despre imposibilitatea de a își mai găsi fericirea în cadrul familiei, despre alienare, despre frica de a avea copii sau despre cupluri aflate în prag de divorț.

Atunci de ce ar fi acest roman diferit de altele? La o primă vedere, nu iese cu nimic în evidență, fiind încă un roman bine scris, antrenant, pe care îl ții minte, pe care îl recomanzi prietenilor, însă nu pare a oferi ceva mai mult. Totuși, la o lectură mai atentă, Calitatea luminii are un atu: naratorul oferă o soluție strălucită și naturală neliniștilor și problemelor prin care trec personajele, fapt care nu se întâmplă în multe romane unde autorii preferă să lase finaluri deschise sau din contră, se termină într-o notă negativă.



2. Ce fac niște „Scriitori la poliție”?

Pornind de la postarea de pe Facebook a poetului Radu Vancu (care s-a transformat în povestirea Autodenunț cu care se încheie volumul), lui Robert Șerban i-a venit ideea de a-i întreba pe mai mulți scriitori dacă au povești legate de poliție: legitimări pe stradă, la volan, mers la secție sau orice altceva. Mai bine de treizeci de autori de vârste și preocupări literare diferite (Lavinia Bălulescu, Lavinia Braniște, Ruxandra Cesereanu, Andrei Crăciun, Oxana Silviu Dachin, Péter Demény, Sorin Gherguţ, Ioan Groşan, Florin Iaru, Nora Iuga, Florin Lăzărescu, V. Leac, Ştefan Manasia, Viorel Marineasa, Ioan T. Morar, Bogdan Munteanu, Ioana Nicolaie, Veronica D. Niculescu, Radu Paraschivescu, Bogdan O. Popescu, Alexandru Potcoavă, Daniela Rațiu, Adrian G. Romila, Radu Sergiu Ruba, Doina Ruşti, Ana Maria Sandu, Simona Sora, Moni Stănilă, Pavel Șușară, Simona Tache, Marcel Tolcea, un cristian, Mihail Vakulovski, Radu Vancu, pe care l-am menționat deja și Robert Şerban însuși, care semnează atât un Cuvânt înainte, cât și povestirea Drumul spre Rai e pavat cu cele mai bune cărți) au răspuns la apel și rezultatul este această carte, Scriitori la poliție, apărută de curând la editura Polirom.

Volumul este împărțit în șase subcapitole, le-aș spune tematice, fiindcă coordonatorul le-a grupat în funcție de o temă comună (Actele la control!, de exemplu) sau de o perioada istorică semnificativă (comunism sau postcomunism) și pe post de welcome guest este fosta Miliție, care la 26 de ani de la căderea comunismului încă mai are un loc bine împământenit în mințile oamenilor care au avut „onoarea” și „norocul” de a trăi pe „vremea cealaltă” și de a avea parte de legături cu organele legii. Atât milițienii de ieri, cât și polițiștii de azi diferă în funcție de cel care îmbracă uniforma și în această carte întâlnim și reprezentanți ai Statului, care își fac treaba așa cum cere legea, dar și mici șpăgari îmbătați de putere care se comportă de parcă uniforma i-ar face infailibili, iar, în câteva cazuri, chiar brute.



3. Weekend-ul Olguței


Olguța este o adolescentă nepopulară care, evident, are mereu probleme cu profesorii și cu directorul școlii în care învață. Are cel mai mare IQ dintre toți, puțini prieteni, o mamă bolnavă, un tată plecat la muncă în străinătate, un cățel hipster cu ochelari și eșarfă, o claie de păr roșcat și „abilitatea” de a se băga în tot felul de necazuri. Nimic neobișnuit, putem recunoaște în ea prototipul adolescentei cu probleme de adaptabilitate. O întreagă literatură s-a creat în jurul unor personaje de tip outsider, însă în cazul de față accentul nu cade pe acest lucru, este doar un mod de a o diferenția pe protagonistă de celelalte personaje și de a îi crea o personalitate în jurul căreia se poate construi o poveste. Totuși, în literatura română sunt destul de puține personaje „problematice” în literatura de tip young adult.

Miza lui Alex Moldovan este însă de crea un personaj pe care tinerii cititori să-l îndrăgească imediat și de care să nu se mai poată despărți în final, pe măsură ce află din ce în ce mai multe despre el. Scrisă la persoana I, din perspectiva Olguței, sub forma unei rememorări la puțin timp după ce se petrece acțiunea, Olguța și un bunic de milioane este o carte fără timpi morți, bogată în ironie și umor. Capitolele sunt scurte, lucru care facilitează lectura, și cartea este generos și minunat ilustrată de József Vass. Cu ajutorul imaginilor, Olguța, prietenul ei, Victor, Nina, cățelul Farid, bunicul Constantin și toate celelalte personaje capătă o identitate vizuală. Ilustratorul intervine în momentele cheie ale cărții și oferă o nouă perspectivă asupra întâmplărilor.


4. Ana Rotea – Dosarul Popcorn

După cum am promis, continui mica serie de articole dedicate literaturii pentru copii scrisă de autori români. Astăzi, o carte pentru copii ceva mai mari, pasionați de mistere detectivististice. Cartea Anei Rotea, Dosarul Popcorn. Primul caz al Detectivilor Aerieni, apărută anul acesta la editura Arthur, are în centru o echipă de detectivi „de bloc”, cu vârste între 4 și 11 ani, care, în acest prim volum, rezolvă cazul dispariției porcușorului de guineea, Popcorn, o rozătoare care a apărut într-o reclamă, este faimoasă, dar nu prea este agreată de nimeni. Două echipe de copii, cei de la bloc și cei veniți în vizită la rude pe timpul verii, sunt la început rivale, dar curând își unesc forțele pentru că altfel nu reușesc să dea de capăt misterului.

Fiecare echipă are în componență și un patruped, primii pe cățelul beagle pe nume Șerloc (ghiciți de la ce vine) și a doua, pe pisica cu ochi verzi, Fifi. Detectivii Aerieni își aleg pseudonime inspirate de nume celebre de detectivi, precum Marlowe sau Jessica Fletcher, doar că le pocesc în toate chipurile și efectul este comic. Ceilalți își zic Foflifavieni, de la inițialele numelor și nu prea îți dai seama care cine este, cel puțin nu la început. Cele două echipe nu doar că se iau foarte în serios, dar chiar planifică fiecare detaliu, merg în recunoaștere, strâng probe, iau interviuri, compară diverse piste, exact ca niște detectivi adevărați. Evident, totul este redus la un anumit nivel, însă autoarea surprinde foarte bine o întreagă lume, a copiilor care ies din sfera banalității și vor să facă altceva decât ceilalți. Totuși, diferența masivă dintre cartea Anei Rotea și altele de acest gen este că dacă alți autori le atribuie personajelor copii o serie de însușiri ieșite din comun, copiii detectivi din Dosarul Popcorn sunt cât se poate de normali, poate doar puțini precoce pentru vârsta lor.


5. Dave Eggers - O hologramă pentru rege

Dave Eggers este un scriitor american a cărui operă o urmăresc cu interes crescând de câțiva ani, încă de când i-am citit cartea, despre care am scris aici, cu titlul funambulesc Opera sfâșietoare a unui geniu năucitor (A Heartbreaking Work of Staggering Genius). Am descoperit în acest roman de debut: autoficțiune de cea mai bună calitate, ironie cât cuprinde, dramă, un stil simplu, clar, personaje ieșite din comun. A urmat apoi Să te ții alergătură! (You Shall Know Our Velocity), în care se schimbă ușor registrul, nu mai e chiar autoficțiune, și autorul se concentrează mai mult asupra altor subiecte, puțin mai luminoase, dar nelipsite de tragic, totuși: prietenia, căutarea locului în lume, dragostea, banii. Autorul american a scris pe lângă acestea mai multe romane, eseuri, dar și o serie de volume de povestiri, netraduse din păcate în românește. De fapt, romanul despre care voi scrie acum, O hologramă pentru rege, este de abia a treia carte tradusă din opera acestui acest autor, tot la Editura Humanitas Fiction, în aceeași colecție, Raftul Denisei. Cartea face parte dintr-un triptic și sper că și celelalte două volume vor fi traduse.

O hologramă pentru rege este un roman aparent simplu și ușor de povestit, dar la o lectură atentă observăm mai multe paliere, dar acesta sunt bine mascate în spatele unei trame care oscilează între absurd și utopie, dar mai ales, fix în spatele corpului romanului, cuvintele în sine. Nu vom găsi cuvinte mari, cuvinte necunoscute, nici fraze elaborate și baroce, nici jocuri savante de cuvinte, nici nimic altceva de acest gen. Din acest punct de vedere autorul se înscriere în linia unor Jonathan Safran Foer, Nicole Krauss, Joshua Ferris sau alți autori americani tineri, care au înțeles bine sfaturile bătrânilor Salinger, Hemingway sau Fitzgerald, și au simplificat mult textul, s-au debarasat de impuritățile lingvistice, asta fără a știrbi nimic din profunzimea ideilor sau a poveștii în sine. La capătul opus se află Saul Bellow sau chiar Philip Roth, care chiar daca nu sunt nici ei la fel de grei precum Pynchon sau John Barth, au un stil mult mai încărcat, cel puțin în unele cărți.



Tocmai m-am întors de la Gaudeamus încărcat de cărți, așadar vor mai urma și alte recenzii cât de curând!