miercuri, 1 februarie 2017

Legea de la miezul nopții

După ce am văzut și revăzut toate declarațiile de presă făcute de cei aleși pe drept, dar fără dreptul de a schimba după bunul plac legile, la miez de noapte, fără să țină cont de nimeni și de nimic, îmi vin în minte două imagini:

1) Un robot care fost programat să repete la nesfârșit aceleși câteva cuvinte simple, fără să pară că înțelege de fapt ceva sau fără să pară că face efort pentru a se explica, imagine prezentă în multe filme/cărți de anticipație.

2) Morga ironică a unui teximetrist cu care am mers acum vreo săptămână care se declara de sânga, deplângea comunismul și era supărat pe „democrație” și pe „proștii care protestează în loc să facă ceva” (ce?) și aștepta cu mare interes să treacă legea pentru că, spunea el, „toți greșim și avem dreptul la o a doua șansă.” A doua șansă este un drept pe care trebuie să îl câștigi, argumentam eu și există multe nuanțe, nu putem băga totul într-o singură oală. Omul mi-a ținut un lung discurs dogmatic despre „cum trebuie să te descurci în democrație și să tragi cât poți ca să-ți fie bine ție, nu contează mijloacele, dacă se face un pod și îți iese cașcaval, iei, că nu ești prost, dacă fraierul îți dă șpaga, o iei, că doar nu ești prost” etc.

La orice argument al meu, de bun-simț, omul avea zece replici pregătite, dar de fapt nu spunea nimic, încerca doar să își susțină cu cinism și egoism părerile deja bine înrădăcinate, fără a considera că are nevoie de argumente punctuale. La final, mi-a zis că oricum nu-i pasă de țara asta, el are tot ce-i trebuie, copiii ”aranjați” și că e treaba noastră, a tinerilor să protestăm dacă asta vrem, dar mai bine să ne vedem de treabă. (care treabă?) Atunci doar m-am enervat, acum, retrospectiv, îmi dau seama că fix așa gândesc și cei ce au dat legea, așa cum au dat-o. Te descurci, tragi pentru tine, cauți calea scurtă, nu îți pasă.


Din nefericire pentru ei, unora le pasă!